Pomană pentru mocangii

0
Share

Pomană pentru mocangii

Dacă veți analiza cu atenție comportamentul persoanelor în vârstă din mediul rural, veți observa aceeași problemă: pregătirea pentru moarte.

Babele și moșii trecuți de 80 de ani din satele României par preocupați zilnic de momentul trecerii lor la viața veșnică. Discuțiile morbide încep inevitabil cu o trecere în revistă a celor mai recente decese din localitate, se sare rapid peste personalitatea defuncților cu două cuvinte de genul “săracul Sandu, ce om bun a fost” sau “ai văzut, fă, că nu i-a ajutat Dumnezeu Stelei? S-a chinuit de rea ce a fost!”, după care se opresc la inevitabila pomană.

Ai impresia că lumea satului românesc de azi gravitează în jurul mesei de după înmormântare. Zeci de persoane se înghesuie, buluc, la ușile caselor, cantinelor sau restaurantelor, pentru a primi pomana mortului, pomenețile, prosoapele și altele, de zici că ăl de s-a dus pe lumea cealaltă era cel mai bogat om din sat.
Aiurea! Mortul abia avea după ce să își tragă sufletul, dar rudele lui în viață trebuie să facă obiceiul locului. Adică să dea de toate, în cantitate cât mai mare, pentru că altfel mortul nu pleacă.
Ai, să muriți voi, coțofenelor, că așa este?
Cine mama naibii v-a învățat pe voi obiceiurile astea? Ați auzit popa la biserică să spună toate aceste lucruri? Nu ați auzit pentru că nu scrie nicăieri în tipicul bisericesc. Adevărat este că și popii sunt de vină că nu vă dau cu cărțile sfinte în cap și că nu vă spurcă la fiecare înmormântare când văd prostiile pe care le faceți.


Și, ca și cum ar fi literă de lege ce știu ei, babele și moșnegii râd de ăi mai tineri, nepricepuți în ale pomenirii.
“Ai văzut, fă, dado, că s-a făcut Aurica de tot râsul? Au râs-o și curcile când la moartea mă-sii nu i-a primit pe toți oamenii la pomană și le-a spus că s-au terminat lingurile. Cică nu mai avea linguri, fir-ar a dracului”.
“Taci, fă! Nu ai văzut-o pe aia din capul satului? După ce l-au îngropat pe ta-su la oraș, a trimis-o maică-sa la cimitirul de acolo cu un pachet ca să dea și ea de pomană. A dracului putoare s-a întors cu pachetul de la oraș înapoi acasă și i-a zis mă-sii că nu a găsit niciun om în cimitir ca să dea de pomană. Ce dracu, fă? Nu erau nici paznici acolo? Sau niciun cerșetor pe stradă? Dar dacă este neintrodusă, ce să îi faci?!!!”

Pomana, pomeneala, pominețile sunt parte din acest popor. Tot timpul stăm și așteptăm să primim ceva. Nu contează ce. Să fie ceva, să fie primit, să fie de bogdaproste!

Dacă e gratis, suntem în stare să ne dăm unul altuia în cap, numai să prindem și noi din pomana sau din mocangeala respectivă. Uitați-vă la cel mai recent exemplu cu deschiderea unui supermarket în Craiova unde sute de oameni s-au călcat în picioare pentru a primi gratuit un voucher de cumpărături în valoare de 20 de lei.


Dintr-o nație de pomanagii, nu ai cum să mai scoți o generație pașoptistă, darmite una de talia celei care a înfăptuit Marea Unire de la 1918.

Leave A Reply